Universitatea din Petroșani, clasare excelentă în privința cazării studenților
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a finalizat de curând un studiu privind echitatea facilităților de cazare oferite studenților din instituțiile de învățământ superior din România.
Singura instituție de învățământ superior din județul Hunedoara, Universitatea din Petroșani (UPET), face parte din universitățile care oferă condiții de cazare excelente pentru studenți. Conform cercetării, UPET are peste 50% dintre locurile de cazare în camere de câte două locuri și a reușit să soluționeze toate cererile de cazare ale studenților.
Conform ANOSR, la Petroșani, peste 70% din locurile în cămine sunt ocupate, toate căminele sunt folosite, iar un student cu bursă socială folosește doar aproximativ 35% din cuantumul acesteia pentru acoperirea ”celei mai mici regii de cazare”.
”Analiza scoate în evidență faptul că facilitățile de cazare din căminele universităților din România diferă de la o instituție de învățământ la alta, fiecare înregistrând aspecte pozitive pe anumite paliere, dar și lipsuri pe altele. Dacă în unele universități locurile de cazare nu sunt nici pe departe suficiente pentru a acoperi cererea de cazare, în alte instituții condițiile din cămine pot fi îmbunătățite, astfel că accentuăm importanța adoptării de măsuri pentru facilitarea accesului la o cazare de calitate pentru cât mai multe categorii de studenți, de către instituțiile de învățământ superior, în funcție de nevoile și problemele identificate”, susțin reprezentanții AJOFM în comunicatul de presă care însoțește cercetarea.
Contactat pentru a-și spune punctul de vedere, rectorul Sorin Radu s-a declarat mulțumit de clasarea Universității din Petroșani.
”Sunt mulțumit de clasarea foarte bună a universității noastre. Noi avem femei de serviciu care fac curățenie zilnic în cămine și schimbă lenjeria o dată pe săptămână. Avem două cămine care au minibucătărie în cameră, în care cazăm studenții străini și studenții familiști. La dispoziția studenților avem cantina, unde își pot face abonament, iar în fiecare cămin avem oficii în care nu se poate neapărat găti, ci doar pentru a prepara un ceai, deoarece pentru atât avem aviz de la ISU”, a declarat rectorul Sorin Radu.
De remarcat este faptul că Universitatea din Petroșani a dat dovadă de transparență și a răspuns în totalitate întrebărilor adresate de ANOSR, în baza Legii nr. 544/2001, ceea ce nu s-a întâmplat peste tot.
Nicu Tașcă
Este imbucurator sa citesc despre rezultatele studiului realizat de ANOSR privind facilitatile de cazare oferite studentilor din universitatile din Romania. In mod special, ma bucur sa aflu ca Universitatea din Petrosani a fost clasata printre universitatile care asigura conditii excelente de cazare pentru studenti. Este remarcabil faptul ca peste 50% din locurile de cazare sunt in camere de doua locuri si ca toate cererile de cazare ale studentilor au fost solutionate. Totodata, apreciez transparenta de care universitatea a dat dovada si preocuparea pentru bunastarea studentilor sai. Astept cu nerabdare sa vad cum se vor imbunatati conditiile de cazare in universitatile care nu au inregistrat rezultate la fel de bune. In final, nevoia de a oferi acces la o cazare de calitate pentru cat mai multi studenti este una extrem de importanta si trebuie sa fie o prioritate pentru toate institutiile de invatamant superior din tara noastra. Multumim ANOSR si reprezentantilor Universitatii din Petrosani pentru eforturile lor de a aduce in atentia publica aceasta problematica!