Universitatea din Petroșani și-a anunțat programul de înscrieri și oferta academică
Universitatea din Petroșani a făcut publică oferta academică a anului universitar 2020-2021, atât pentru licență cât și pentru master. Totodată a anunțat și calendarul admiterii.
Universitatea din Petroșani propune pentru studiile de licență aproape 600 de locuri bugetate de stat, la care se adaugă alte aproape 800 de locuri cu taxă. În ce privește specializările de master, sunt disponibile peste 200 de locuri bugetate de stat și alte aproape 700 cu taxă.
”Oferta academică a Universității din Petroșani este una diversificată, având evident ca principal punct de reper ingineria în diverse domenii de activitate, însă avem și o serie de specializări atractive care țin de domenii socio-umane. Peste 800 de locuri de licență și master pot fi ocupate la studiile cu finanțare asigurată de stat, însă noi credem că și locurile disponibile cu plata taxei de școlarizare sunt deosebit de atractive, având în vedere cuantumul redus al acestei taxe, care este printre cele mai mici de acest fel din țară. Invităm absolvenții din acest an, dar și pe cei din anii precedenți, să analizeze cu atenție oferta noastră academică și să o includă în preferințele lor pentru continuarea pregătirii universitare și îi așteptăm să se înscrie pentru examenul de admitere”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, Radu Sorin.
Sursa citată mai spune că procedura de înscriere la specializările puse la dispoziție de instituția de învățământ superior de la Petroșani se va face exclusiv on-line. Platforma pe care cei interesați găsesc toate informațiile este site-ul Universității (www.upet.ro/admitere).
Calendarul înscrierilor, atât pentru licență, cât și pentru master, se va desfășura pe parcusul lunii iulie.
N.T.