Vărul lui Kunta Kinte, după mătuşa Isaura vară cu Mandela. Nelson Mandela…
Recunosc!
Îmi plac enorm filmele. Filmele bune!
Nu de ieri, de azi. Dintotdeauna!
Unul dintre filmele mele preferate, copil fiind, a fost Onedin, serial pe care-l urmăream cu sufletul la gură. Dar nu asta contează acum, am creionat doar contextul pentru titlul articolului.
Pentru cei mai tineri dintre noi, Kunta Kinte a fost eroul unui serial american de televiziune care arată viaţa sclavilor negrii din sudul Statelor Unite.
E vorba de un film care rula în România anilor ’70 ai secolului trecut.
Copil fiind, îmi aduc aminte cum urmăream serialul de sub o masa rotundă la un televizor rusesc îmbrăcat într-un lemn gălbui cu vergi albicioase, cu patru picioare de lemn, şi care avea ecranul încadrat într-o ramă albă, de plastic, de câteva degete lăţime.
Kunta Kinte, după cum îmi amintesc, era un sclav care după multe umilinţe a hotărât să fugă de pe plantaţie. Trec peste episoade şi-mi amintesc că a fost prins şi parcă i s-au tăiat picioarele. Să fiu scuzat dacă nu-mi amintesc prea bine, dar pedeapsa a fost exemplară pentru un sclav….
Am plâns atunci pentru Kunta Kinte!
Au trecut anii şi m-am trezit parcă peste noapte tânăr în România de după 1989.
La televiziunea română, încă singură pe piaţa media, se difuza un serial de mare impact la vremea de atunci: Sclava Isaura! (nu l-am urmărit personal, dar trebuia să-i ascult pe alţii…)
Rezum serialul la 99, 99% din ce expune el: Isaura este sclavă, foarte deşteaptă şi atractivă, dar Don Leoncio este un stăpân de sclavi care are o pulsiune freudiană deosebită faţă de Isaura. De aici şi şicanele lui care continuă pe zeci sau sute de episoade.
Privite la televizor dramele lui Kunta Kinte sau Isaura pot să pară uşor de trecut cu vederea, ceva care au fost şi pa!
Dar nu! Nu!
Azi am fost văr cu Kunta Kinte. Am avut amândoi aceeaşi mătuşă: sclava Isaura! Toţi veri cu Nelson Mandela, prigonitul apartheidului sud african
Am încercat să intru într-un mare magazin să-mi cumpăr o aplică cu led.
La control s-a depistat că nu sunt vaccinat. Am fost invitat să părăsesc incinta.
Am făcut stânga împrejur şi am plecat către maşina care mă aştepta în parcare.
Rezonam din plin cu Kunta Kinte, cu Isaura sau cu Mandela… Mă simţeam neam cu ei!
Mă simţeam limitat în libertatea mea de a merge şi de a cumpăra, de a vizita, de a umbla…
Da! Nu sunt vaccinat, dar nu eu a vrut asta. Sunt foarte alergic… şi acum plătesc pentru asta.
Am simţit discriminare, am simţit segregare, dar eu am înţeles raţional ce se întâmplă. Am plecat oftând, dar înţelegând.
Ce facem când straturi largi din populaţie vor fi plictisite de aceste reguli? Agasate de limitări, departajări şi până la urmă de impuneri?
Mi-e frică să fac un pronostic, dar nu e de bine!
Valentin Fulger
