Video. Ile înfrânt
Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, a fost înfrânt în demersul său de a crește taxa de salubrizare. Acesta a propus consiliului local un proiect de hotărâre care prevedea creșterea taxei de la 10 la 11 lei de persoană pe lună.
În discuțiile din organizația PSD a municipiului Vulcan, o parte a consilierilor i-au dat de înțeles edilului că nu vor susține proiectul.
În acest context, Ile a fost nevoit să se recunoască înfrânt și să schimbe prevederile proiectului în ședință. El a explicat că nu există prevedere legală care să stabilească creșterea cu rata inflației și, prin urmare, taxa de salubrizare rămâne neschimbată. Edilul i-a adus în discuție și pe ceilalți primari din Valea Jiului, care ar interpreta la fel.
Sursele noastre ne-au informat că la Vulcan există excedent din colectarea taxei de salubritate. Acesta s-ar ridica la mai multe sute de mii de lei.
Nicu Tașcă