Vizita la Petroșani, în programul oficial al Corinei Crețu
Comisarul european pentru politică regională Corina CREȚU se va afla în România, în perioada 12-18 septembrie 2018. Oficialul european se va întâlni cu reprezentanți ai autorităților locale și regionale, va vizita proiecte cu finanțare europeană și va participa la o serie de conferințe la nivel înalt și la un dialog cu cetățenii.
În programul său oficial este prevăzută și vizita pe care o va face la Petroșani. ”A doua zi (a vizitei în România n.r.), 13 septembrie, la Petroșani, comisarul pentru politică regională va participa, împreună cu reprezentanți de nivel ministerial ai Guvernului României, la conferința la nivel înalt <<Regiunile carbonifere din România în tranziția energetică>>, organizată de Confederația Sindicală Națională MERIDIAN în parteneriat cu Comisia Consultativă pentru Mutații Industriale din Comitetul Economic și Social European și cu Universitatea din Petroșani. Scopul dezbaterilor îl reprezintă stabilirea unor măsuri ce urmează a fi adoptate și finanțate la nivel european, național și local pentru asigurarea unei tranziții energetice juste în regiunea minieră carboniferă Valea Jiului”, scrie în programul oficial al comisarului.
În cadrul vizitei în România, Corina Crețu va vizita și orașele Sibiu, Cluj-Napoca, Turda, Alba Iulia.
N.T.