Zorzoanele premierului
Prezenţa Vioricăi Dăncilă pentru prima dată în platoul colegilor de la Digi 24 a generat multe ştiri. Asta şi pentru că, aşa cum am mai scris, Dăncilă şi PSD-ul nu au învăţat nimic din ceea ce s-a petrecut în 26 mai. Dimpotrivă.
Faptul că încă vobeşte despre 10 august 2018 ca despre o lovitură de stat este mai mult decât elocvent. Mai ales că 10 august 2019 este atât de aproape.
În calitate de observator atent al vieţii politice, nu puteam să ratez prima prezenţă a premierului în studionul unei televiziuni care nu e de casă. Urmărind atent, atenţia mi-a fost distrasă de un zgomot ciudat. M-am întrebat imediat oare ce se aude. După câteva minute am înţeles.
Brăţările premierului se loveau de masa din studio la fiecare gesticulare. Zorzoanele de la mâinile premierului făceau un zgomot ciudat, nespecific unei emisiuni de televiziune. Şi mai ales colegilor de la Digi 24.
De fapt, niciun consilier de imagine nu i-a spus Vioricăi Dăncilă să-şi dea jos brăţările pentru că, în contact cu masa vor da de furcă auzului telespectatorilor. Adică, în tot Palatul Victoriei nu este nimeni care să-i spună că excesul de bijuterii nu e recomandat politicienilor. Cât de trist.
Nicu Taşcă
Continuarea pe https://nicutasca.ro/2019/07/25/zorzoanele-premierului/